luni, mai 15, 2006

Din nou CZU

Stimati colegi,

Am urmarit cu viu interes argumentele pro si contra utilitatii CZU si cred ca au fost consemnate, si de o parte, si de alta, idei de baza ale acestei chestiuni controversate. As vrea doar sa subliniez unele aspecte si sa incerc sa elucidez unele chestiuni ramase cam neclare, legate de descrierea subiectelor la cartea "Boierii mintii".
In ceea ce ma priveste, ca vechi utilizator al acestui tip de clasificare, nu pot sa nu recunosc ca aceasta are toate defectele enumerate de dl. Dan Matei, dar :

I. Departajarea teoretica între cele două limbaje de indexare prezentata de d-na Francu este cat se poate de explicita. As vrea sa evidentiez doar ca identificarea subiectelor si indexarea sunt etape :

1) identificarea subiectelor din documente

2) transformarea lor în indici CZU - presupune o categorizare simultana si, deci, o "dezambiguizare" a subiectului :

Ex. : În momentul cand clasificatorul opteaza pentru un indice ca 616.89 "psihopatologie", subiectul este inclus la psihiatrie si nu la psihologie 159.97

3) transformarea lor în termeni de limbaj controlat (din CZU, pe cat posibil ; este adevarat ca exista concepte care nu se regasesc in schema CZU. De ex. : globalizare, integrare (politica, culturala), unificare, drept comunitar, sau discipline de granita ca : stiinte cognitive (care in afara de psihologia cognitivă mai cuprinde : inteligenţă artificială, lingvistică, filozofie, ştiinţe neuronale, educaţie ) , stiinte ale comunicarii etc.)

II. Trebuie facuta o departajare mai ferma intre deficientele de conceptie ale sistemului si „accidente” ale aplicarii lui in practica cum ar fi neexploatarea posibilitatilor de cautare, de care nu sunt responsabili clasificatorii, asa cum foarte bine a punctat d-na Vicky Francu . In catalogul traditional existau (exista, asa „inghetate” cum sunt) acele indexuri alfabetice cu echivalarea indicilor in concepte, utilizatorii („cititorii” - pe vremea aceea) spre care erau indrumati de catre bibliotecarul de la organizarea cataloagelor. De asemenea existau panouri cu explicarea si vizualizarea structurii CZU. Ca nu sunt transpuse aceste lucruri in mediu electronic - chiar nu este vina clasificatorilor.

III. Sunt trecute cu vederea merite de necontestat ale CZU, cum este universalitatea semnului cifric. Pe de alta parte, nu se poate nega avantajul cuvantului de a constitui semnificantul preferat utilizat în comunicarea umana, avantaj umbrit, totusi, (si) de insuficienta numarului de cuvinte fata de infinitul semnificatilor. Eu cred ca cele doua limbaje de indexare, care constituie totodata si instrumente de cautare, sunt complementare si ar trebui utilizate ca atare.

IV. Daca un utilizator care are drept intentie de cautare subiectul „intelectuali din punct de vedere sociologic” ar avea la dispozitie un index alfabetic al indicilor CZU , ar putea economisi timp cautand conceptul „intelectuali” la sociologie, ceea ce i-ar permite sa vizualizeze doar acele inregistrari carora li s-a atribuit indicele 316.344.32, evitand consultarea unui numar mai mare de inregistrari carora li s-a alocat un indice mai general, cum este 316.34 „Stratificare sociala. Diferentiere sociala” - subiect care poate sa nu fie tratat intr-o carte precum „Boierii mintii” de Sorin Adam Matei.
Asadar, nu se putea reduce indicele la 316.34, fapt sesizat de toti clasificatorii. Indicele 316.344.32 a fost ales intr-un consens majoritar deoarece inseamna „Intelectuali” iar cartea se refera doar la acest acest „strat” al societatii (ba chiar nici la toti intelectualii, ci doar la „elita”). Nu ar fi fost gresit nici 316.343.652 (Intelectualitate), dar preferinta pentru 316.344.32 provine din apartenenta lui 316.343.652 la un anumit tip de societate (burgheza, capitalista). Renuntarea la acest indice evită incadrarea Romaniei intr-unul din cele doua epoci (comunista si capitalista) pentru ca subiectul este tratat din punct de vedere istoric si marcarea ambilor indici ar fi aglomerat si mai mult descrierea.

316.3 Structura sociala. Societatea ca sistem social

316.32 Societati globale

316.33 Fenomene de baza si subsisteme ale societatilor globale cu rol de categorii sociologice

316.34 Stratificare sociala. Diferentiere sociala

316.343.6 Stratificare sociala în societăţile burgheze în societăţile burgheze şi capitaliste din epoca modernă


316.343.652 Intelectualitate

316.343.7 Diferenţiere socială în societatea socialistă şi societatea comunistă

316.344 Diferenţiere socială după criterii specifice

316.344.3 Dupa educatie si nivel de cunostinte

316.344.32 Intelectuali. Literati. Aliterati

316.344.4 Dupa gradul de autoritate si putere

316.344.42 Elite

(Clasificarea Zecimală Universală : ediţie medie internaţională în limba română. Ed. îngr. de Georgeta Clinca. Bucureşti : Biblioteca Naţională a României, 1997-1998. Partea I : Tabele sistematice. Vol.1 : Tabele auxiliare ; Clasele 0-5, pp.136-138)

În ceea ce priveste celelalte subiecte tratate in carte si exprimate sau ne-exprimate in indici de clasificare sau cuvinte-cheie, acestea reprezinta modalitati personale de a impaca restrictiile de timp si norma care le sunt impuse clasificatorilor, cu cerintele reale ale utilizatorilor si constiinta fiecaruia, in ultima instanta. Descrierea facuta la BCUT (de catre subsemnata) :

316.7:316.344.32(498)(091)

316.344.32:32(498)(091)

ROMÂNIA

Sociologie

Cultură

Sociologia culturii

Intelectuali

Politică

Eseuri sociale

Istoria culturii

Istorie politică

, se straduieste sa cuprinda subiectele esentiale mentionate chiar de autorul cartii in „Cuvant inainte” :

„Volumul de fata isi propune sa analizeze rolul intelectualului roman in trecut si astazi. Abordarea este sociologica si istorica, nu lipsita de sugestii dinspre antropologia culturala si istoria ideilor.
Termenul <> are aici un inteles bine definit . El se refera la elita umanista si stiintifica de notorietate, care influenteaza, direct sau indirect, viata culturala, politica si ideologica din Romania.”
(MATEI, Sorin Adam. Boierii minţii : intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor. Bucureşti Compania, 2004, p.6)

316.7 Sociologia culturii

316.344.32 Intelectuali

32 Politică

(498) ROMÂNIA

(091) Istoria culturii

Istorie politică

Motivatiile pentru optiunile diferite de descriere sunt :

a) 316.344.42 „elite”

am apreciat ca indicele se refera la elite in general (din punct de vedere politic, social etc.)

b) „antropologie culturala” – aspect secundar, dupa cum mentioneaza chiar autorul in prefata

c) in loc de 316.7 „Sociologia culturii”, ar fi fost mai exact indicele 316.75 „Aspecte normative si de evaluare a culturii. Ideologie” dar asta ar fi impus introducerea a inca unui cuvant- cheie.

d) (091) „Traducerea „ acestui indice prin „prezentare istorica” (sau mai vechiul „istoria subiectului”) ma „enerveaza” si pe mine si, ce e mai rau, si pe utilizatori (carora nu cred ca le vor trece prin cap asemenea expresii) asa ca mi-am permis sa formulez niste subiecte „cautabile” : „Istoria culturii” si „Istorie politică”.

Dana Dinu

Etichete:

luni, mai 08, 2006

CZU în dispută (Seminar FABR - 4 mai 2006)

Am promis ca-mi expun pozitia. Iat-o pe scurt si pe fuga...

A. Premizele mele

1) Clasificarea continutului este utila.

2) Fac mare distinctie între clasificarea (încadrarea continutului resursei într-o clasa) si indexarea (identificarea subiectului resursei).

3) Marea cantitate de informatie acumulata în indicii CZU deja asignati trebuie abandonata, i.e. trebuie valorificata.

4) Nu e obligatoriu sa se utilizeze chiar/numai CZU pentru clasificare. Pot fi si alte scheme.

5) Utilizarea CZU pentru indexare e paguboasa; exista vocabulare controlate mai adecvate, e.g. LCSH, RAMEAU.

B.
Observatii

I. Informatia înmagazinata în indicii CZU nu este utilizabila în multe dintre cataloagele online (din România).

Exemple:

1)
ROLINEST (catalogul colectiv al bibliotecilor universitare):
Nu numai ca nu poti sa cauti dupa indicii CZU, dar nici nu-i vezi pe cei asignati unei înregistrari.

2)
BCU Cluj:
Se cauta oriunde în indici, ceea ce poate duce la rezultate hazlii (încercati de pilda "234?" sau doar "234").

3)
BCU Bucuresti:
Nu admite trunchiere, asa ca gasesti doar strict indicele folosit in interogare, nu si clasele subordonate.

4)
Catalogul colectiv al bibliotecilor publice:
Se cauta bine dupa indice CZU (i.e. cheia e considerata prefix, deci indice trunchiat, asadar gasesti si subclasele), dar nici aici nu se sorteaza dupa indici.

II. Chiar daca indicele CZU este vizibil în înregistrarea bibliografica, el nu este "tradus" în limbaj natural, adica nu se expliciteaza, deci utilizatorul n-are cum sa-l înteleaga.

III. Utilizatorul nu are cum sa caute dupa indicii CZU, fiindca nu-i cunoaste. Iar clasificatorul nu are cum sa-l ajute. Exemplele cu cei 2, sau 100 de cititori care cer ajutorul clasificatorului nu sunt relevante. Sunt exceptiile ce confirma regula.

IV. Nu cunosc în România nici un catalog online care sa permita o baleiere sistematica. Nu cunosc nici în strainatate, dar poate ca exista.

C.
Reprosurile mele

I. Se investeste multa munca calificata pentru asignarea de indici CZU, iar clasificatorii nu par a fi deranjati de faptul ca utilizatorii nu-i folosesc. Dovada faptul ca nu au influentat achizitia softurilor de biblioteca în avantajul lor. N-am auzit nici un clasificator sa se plânga
public de facilitatile softurilor de catalog.

II. Se clasifica prea adânc, ceea ce duce de fapt la indexare (unde descriptorii sunt superiori).

III. Se folosesc intens indicii auxiliari (e.g. limba), atributele respective regasindu-se si în catalogare. Asadar redondante paguboase. Si nici nu prea se poate regasi dupa ei.

IV. Nu exista versiune româneasca solida a CZU.

D. Obiectiile la clasificarea/indexarea cu CZU

a) În teorie, CZU este independenta de limba. Practic e dependenta de engleza (din moment ce n-avem o traducere româneasca).

b) Aud ca actualizarile se fac rar si cu întârziere. Mai grav, aud ca întreaga schema e cam desueta.

c) CZU e "monopolul" Consortiului, i.e. nu e în domeniul public si nici macar cu acces liber. Asta e grav.

d) În CZU se amesteca clase (de continut) cu concepte (subiecte), cu categorii, cu forme, cu tipuri. Pentru mine, o lucrare x e din clasa c, daca pot sa zic: "x e o lucrare DE c" (e.g. ... de geografie, ... de critica literara, ... de filozofie). Daca pot sa zic "x e o lucrare DESPRE c", atunci c nu este o clasa, ci un subiect.

Astfel (folosindu-ma de tabela lui Vicky):

01 Bibliografie tip
02 Bibliologie clasa
030 Enciclopedii. Lucrari de referinta generale tip
050 Publicatii seriale. Periodice tip
06 Organizatii si asociatii subiect

Poate gresesc, ca n-am definitiile.

Sau:

21 Teologie naturala clasa
22 Biblia subiect
23/28 Crestinism subiect ?

"Crestinism": daca înseamna teologie crestina, e clasa, altminteri e subiect.

Etc. etc. S-ar putea discuta toata tabela lui Vicky.

E. Propuneri pentru clasificatori

De extras din CZU, Dewey, LCC:

* o taxonomie a disciplinelor
* o taxonomie a genurilor
* o taxonomie a formelor.

Poate si altele...

Astea sa fie folosite la tipuri diferite de clasificari. Restul sa fie organizate într-o taxonomie a conceptelor (pentru subiecte).

F.
Ce sa cerem pentru CCNP (Catalogul National Partajat) ?

a) Afisarea ("tradusa") a indicilor CZU deja existenti.
b) Facilitatea de a baleia sistematic catalogul.
c) Facilitatea de a parcurge ierarhic catalogul (pe baza taxonomiilor).

E OK ? Si mai ce sa fie ?

Astept acum comentarii voastre. Nu pot sa-mi reprim impresia ca CZU
este un "limbaj de casta". Inteleg spiritul de casta al clasificatorilor (si-l aprob:-) dar vreau sa profit si eu (din afara castei) de cunostintele lor.

--------------------------------------------
Dan Matei, director
CIMEC - Institutul de Memorie Culturala [Institute for Cultural Memory]
Piaþa Presei Libere nr. 1, CP 33-90
013701 Bucureşti [Bucharest], România
tel. (+40-21) 317 90 72
fax (+40-21) 317 90 64
www.cimec.ro

Etichete: ,

Seminar FABR - 4 mai 2006

Dezbaterea deschisa de seminarul FABR este extrem de binevenita, dovedind, daca mai era cazul, inalt profesionalism, preocuparea pentru performanta si cunoasterea pulsului vietii bibliotecilor de catre organizatori. Pornind de la constatarea deficitului real de imagine al CZU, s-a incercat identificarea cauzelor care au dus la aceasta situatie nejustificata – incepand cu: invatamantul biblioteconomic, perfectionarea profesionala, absenta - incredibil, dar adevarat! - a unui ghid de utilizare, lipsa uniformitatii in abordare, lipsa decomunicare, ca sa enumar doar cateva dintre ele. Dar ceea ce este mai important, au fost identificate solutii practice, ingenioase si perfect aplicabile pentru remedierea acestei stari de fapt si s-au stabilit cateva directii de actiune. Punerea lor in practica ar duce, cu siguranta, la eficientizarea utilizarii CZU. In cele din urma, daca stam sa ne gandim bine, subiectul discutiei nu este valoarea si utilitatea CZU in sine, ca instrument de lucru - cei care il utilizeaza stiu de ce – ci despre imbunatatirea perceptiei CZU. Pana in momentul de fata CZU este omniprezent in organizarea colectiilor si oferirea informatiilor, chiar daca “nu se vede” acest lucru. Foarte bine a punctat doamna Victoria Francu in mesajul “Seminar FABR - 4 mai2006 / 8 May 2006” de pe lista de discutii biblos: “Utilizarea CZU in BCU Bucuresti (la fel este si in biblioteca noastra si in toate celelalte presupun n.n.) este parte integranta din procesul de indexare a informatiei. La BCU Bucuresti întâi atribuim indici CZU, apoi descriptori, în strânsa legatura cu acestia. Exceptiile sunt nesemnificative.”

Ioana Dragota

Etichete: ,

Seminar FABR - 4 mai 2006

Tema seminarului despre CZU propus de FABR pentru 4 mai 2006 mi s-a părut de la început foarte interesantă şi de actualitate. Trebuie felicitaţi colegii noştri pentru idee şi abordare. Personal am fost încântată de tot ce s-a discutat acolo.
Ca întotdeauna, discursul şi ideile domnului director –bibliotecar Mircea Regneală au atins probleme de interes general pentru cititori. Cursurile de specialitate, formarea continuă a bibliotecarului nu trebuie sa lipsească. Trebuie sa impunem prin profesionalim, seriozitate, cultură. Totul pentru cititor.
Să aplicăm ceea ce spunea Ranganathan : cărţile sunt pentru a fi citite. Economiseste timpul cititorului.

În privinţa comunicărilor, nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni întrucât toate mi s-au părut interesante; iar pentru că şi eu am prezentat o lucrare care pare simplă, ştiu cat m-am straduit să cuprindă cât mai multe, sa fie cât mai apropiată de tema propusă.

Dar, întotdeauna este un Dar …Nu pot să nu spun că expunerile cu imagine (proiectate) au fost mai convingatoare. Comunicarea doamnei Frâncu mi s-a parut a fi abordata în termeni foarte noi, moderni.
Ideea de exemplificare în paralel cu alte biblioteci (Elveţia, Belgia, Ungaria …) mi s-a parut foarte bună, demonstrând studiu şi preocupare.

Am mai reţinut :
Sistemul CZU va supravieţui.
CZU este o artă.
Lipsa Clasificarii ar provoca un haos.
Foarte important este modul de indexare; importantă fiind regăsirea informaţiei dorite ceea ce înseamnă o muncă deosebită.
CZU rezolva subiectul, nu lucrează cu concepte.
Bibliotecarii români ar trebui sa facă parte din elita societăţii româneşti alături de toţi intelectualii Romaniei (Podocea de la BCU). Foarte frumos spus !
Biblioteconomia este o ştiinţă, atunci CZU este o parte din această ştiintă.
Bibliotecarul trebuie să aibă deschidere culturală.
Bibliotecarul trebuie să aibă disponibilitate de implicare.
Sunt necesare anchete pentru cititori, să ne preocupe permanent dorinţa benficiarului.
Biblioteca virtuală în actualitate mereu. Nu exista niciun organism cu preocupare clară pentru aşa ceva. Atunci, cum să ne adaptăm la condiţiile tehnologice actuale? Bibliotecile din România sunt mult în urmă.
Calculatorul oferă căi de căutare diverse.
Calculatorul scoate la vedere erorile acumulate în timp, ele (erorile) putând fi lichidate.

Data viitoare domnul Dan Matei va trebui să aibă câţiva “tovarăşi” de drum pentru că între atâţia împătimiţi în ale CZU, nu putea rezista singur.

Deziderate :
Lucratul on-line.
Traducerea Ghidului de utilizare CZU.
Reducerea greselilor de clasificare care ar trebui sa fie preocuparea noastra permanenta.

Concluzia domnului Director Regnelă că abordarea problematicii CZU va trebui reluată în cadrul unei mese rotunde, o abordare interactivă va fi mai folositoare tuturor, a convins pe toata lumea.

"Cititorul este beneficiarul implicit al muncii clasificatorului. Tocmai pentru că în urma muncii mele de clasificator, beneficiarul, utilizatorul îşi găseşte uşor ce îi trebuie. El este avantajat implicit. La fel cum un program de calculator, pe care eu nu-l înţeleg, nu ştiu cum a fost făcut, nici nu mă interesează, dar îl folosesc şi mă ajută realmente în muncă, prin simplu click, la fel este şi sistemul CZU.

Esenţial este accesul cititorului la CARTE. Ori, clasificarea fiind zecimală, arborescentă, depăşind barierele lingvistice, cu ordonare logică, datorită cifrelor, nu este un handicap pentru utilizator. În calitate de cititor pe mine nu mă interesează clasificarea zecimală, dar sunt avantajat implicit pentru că Repartiţia corectă o face clasificatorul. Singura „deficienţă” ar fi că bibliotecarul-clasificator se formează greu, dar acesta este preţul pe care-l plătim pentru rezultatele muncii noastre, al acestei ordonări net superioare.
Ordonarea prin cuvinte mi se pare mult mai grea, cuvintelor le lipseşte sintetismul cifrelor. Stufoşenia este dată de cuvinte. Aici apare lipsa ierarhizării, nu există coerenţă, încărcătură prea mare, ordonarea documentelor pe rafturi în această manieră este practic imposibilă, este vorba de hazardul ordinii alfabetice"

Fragment din lucrarea pe care am prezentat-o la acest seminar

Vali Constantinescu

Etichete: ,

sâmbătă, mai 06, 2006

Reflecţii asupra seminarului FABR privind viitorul CZU

Anunţat cu suficient timp în urmă pentru ca cei care intenţionau să participe cu comunicări să aibă timp să reflecteze la tematica şi să conceapă lucrările, seminarul de ieri, 4 mai 2006, organizat la iniţiativa conducerii FABR, a stârnit, cum era de aşteptat, vii discuţii. Voi trece în revistă rapid conţinutul comunicărilor şi voi trage câteva concluzii. Asta, pentru că sunt responsabila Secţiunii de Clasificare-Indexare a ABIR şi pentru că îmi pasă de modul în care este privit principalul instrument de indexare din bibliotecile româneşti.

Seminarul a fost deschis de Prof. Mircea Regneală, iniţiatorul său, director al BCU „Carol I” din Bucureşti – instituţia gazdă – şi şef de catedră la Facultatea de Bibliologie şi Ştiinţa Informării. Fiind prima manifestare dintr-un ciclu, anunţat cu această ocazie că se va desfăşura periodic sub egida FABR, seminarul se anunţa foarte incitant prin afilierea diversă a autorilor de comunicări şi prin discuţiile şi concluziile promise.

Prima comunicare a aparţinut Corinei Dovâncă, proaspătă absolventă a Facultăţii de Bibliologie şi Ştiinţa Informării, o tânără bibliotecară de la Serviciul de Referinţe al BCU „Carol I” din Bucureşti dedicată profesiunii ei, care priveşte cu toată seriozitatea necesară rolul bibliotecarului de referinţe. Comunicarea ei intitulată Clasificarea Zecimală Universală – metodă modernă de ordonare a informaţiilor a demonstrat avantajele majore ale arhivării şi ordonării bibliografiilor la cerere într-o bază de date organizată după criterii tematice pe baza CZU, faţă de criteriul cronologic utilizat anterior proiectului ei, care nu spunea nimic despre conţinutul bibliografiilor. Prin acest proiect, care deja se aplică în practica Serviciului de Referinţe, baza de date constituită oferă acces prin link-uri la tematica şi la titlurile bibliografiilor, pentru ca în pasul următor să permită accesul la bibliografiile propriu-zise în full-text. Surprinzător sau nu, această bază de date există, este funcţională şi este construită de tânăra noastră colegă pe baza structurii ierarhice şi a aranjamentului logic al CZU.

Următoarea comunicare, a lui Ion Podocea, de la Serviciul de Indexare al BCU „Carol I” din Bucureşti, intitulată O falsă problemă, a evidenţiat printre altele: capacitatea de dezambiguizare a limbajului natural a CZU, complementaritatea necesară dintre indicii de clasificare şi termenii unui vocabular bazat pe cuvinte din limbajul natural, necesitatea instruirii de specialitate pentru un clasificator şi absenţa instructajului în utilizarea schemei de către utilizatorii finali ai bibliotecii. Această problemă ar putea fi rezolvată de existenţa unui index alfabetic în limba română a Clasificării Zecimale Universale, instrument absolut necesar atât pentru clasificatori, cât şi pentru utilizatorii finali.

Valentina Lupu, de la Casa Corpului Didactic din Vaslui a prezentat lucrarea intitulată Importanţa CZU pentru utilizatorii bibliotecii a cărei coautoare este Vasilica Grigoraş, de la Biblioteca Judeţeană Vaslui. După un scurt istoric al CZU, Valentina Lupu a insistat asupra calităţilor schemei de clasificare şi a multiplelor sale întrebuinţări actuale. Un amănunt semnificativ a fost menţionarea în lucrare a anului din care a fost introdusă Clasificarea Zecimală Universală în bibliotecile din România: 1908, de către Al. Sadi-Ionescu.

O lucrare extrem de interesantă a fost aceea a Ioanei Dragotă de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” intitulată Sistemul clasificării zecimale poate supravieţui. Titlul reia, fără semnul de întrebare, tematica seminarului şi evidenţiază cu spirit analitic cauzele care au dus la reticenţa faţă de CZU. Afirmaţia din titlu este susţinută prin argumente ca: forţa de căutare prin trunchiere, independenţa lingvistică, structura ierarhică greu de realizat în sistemele de cuvinte, capacitatea de redare a unor aspecte care nu privesc direct subiectul ci adresabilitatea, forma exterioară sau forma interioară a subiectului, suportul documentului. Deosebit de inspirată şi sugestivă mi s-a părut comparaţia dintre CZU şi un instrument muzical. Pentru a face instrumentul să-şi demonstreze calităţile sunt necesare cunoştinţele şi abilităţile celui care îl foloseşte.

O altă observaţie deosebit de pertinentă a fost aceea conform căreia tradiţia în utilizare, în absenţa unui manual, acţionează în defavoarea CZU, prin perpetuarea erorilor.

În legătură cu utilizarea în sisteme automatizate a CZU, Ioana Dragotă a subliniat avantajul modificărilor globale de indici, posibilitatea ascunderii indicilor CZU în OPAC, astfel încât să nu incomodeze utilizatorii finali, şi necesitatea complementarităţii între sistemele de indexare şi regăsire a informaţiei.

Următoarea comunicare a aparţinut Victoriei Frâncu de la BCU „Carol I” din Bucureşti. Intitulată Clasificarea Zecimală Universală în sisteme moderne de regăsire a informaţiilor lucrarea a prezentat participanţilor diverse aplicaţii online ale CZU, pornind de la atributele schemei de clasificare, atribute care o fac perfect adaptabilă sistemelor automatizate. De la prima aplicaţie, AUDACIOUS, datând din sfârşitul anilor 60 şi până la sistemele actuale prezente în cataloagele naţionale ale Elveţiei şi Belgiei, Nebis şi Libis, bazate pe sistemul dezvoltat la biblioteca ETH din Zürich, au fost descrise principalele aplicaţii ale CZU în mediu online. Acestea au fost ilustrate în prezentare sau direct în Internet. De asemenea, au fost enumerate câteva dintre produsele moderne CZU dezvoltate în mai multe ţări din Europa şi în Japonia. Printre ele se numără: versiuni citibile pe calculator (MRF) obţinute prin licenţă de la Consorţiul CZU, versiuni bilingve în limba engleză (limba oficială a CZU) şi limba naţională a catalogului pe CD-ROM, fişiere de autoritate ce permit accesul la subiecte prin CZU via Internet, sisteme de vedete de subiect sau tezaure în mai multe limbi derivate din structura CZU.

S-au evidenţiat cauzele care au dus la scăderea interesului pentru CZU printre ele fiind lipsa unui index alfabetic al CZU în limba română, lipsa unui manual actualizat de utilizare a CZU în limba română, absenţa unor cursuri organizate de perfecţionare pentru clasificatori, interesul scăzut pentru această disciplină la Facultatea de Bibliologie şi Ştiinţa Informării. Ca soluţii s-au menţionat următoarele: crearea unor instrumente capabile să facă din CZU un sistem care să-şi poată pune în valoare calităţile indiscutabile pe care le are, publicarea traducerii Ghidului de utilizare a CZU în limba română, însuşirea adecvată a modului de utilizare a schemei de clasificare cu conştientizarea atributelor sale şi a potenţialului CZU în mediu online, realizarea indexului alfabetic al CZU în limba română, eficientizarea activităţilor şi a costurilor prin eforturi coordonate ale bibliotecilor majore şi ale Facultăţii de Bibliologie şi Ştiinţa Informării în scopul utilizării în comun a rezultatelor.

O surpriză pentru participanţi a fost comunicarea reprezentantelor învăţământului biblioteconomic, Elena Târziman şi Agnes Erich. Deşi titlul anunţat de acestea, Tendinţe contemporane în indexarea documentelor. CZU – utilizare în spaţiul Internet, părea extrem de promiţător şi interesant, am asistat la o prelegere despre ciclul de viaţă al documentelor din Internet, metadata, elemente Dublin Core şi RDF (Resource Description Framework). Nimic din ce ne aşteptam citind titlul. Nici o legătură cu tema seminarului. Ceea ce vorbeşte, într-un fel, despre modul cum răspunde învăţământul universitar de specialitate cerinţelor de perfecţionare profesională şi despre cum se poate adecva un curs oarecare, căruia i se lipeşte un titlu, unei tematici cu care nu are nici o tangenţă.

Vali Constantinescu, reprezentanta Bibliotecii Naţionale a României a avut o comunicare despre Avantajele Clasificării Zecimale Universale. După cum aflăm din titlu, autoarea enumeră avantajele clasificării în general, oprindu-se la detalii în privinţa CZU. Ca şi în alte comunicări s-a evidenţiat importanţa indexului alfabetic în limba română atât pentru clasificatori cât şi pentru utilizatorii finali, lipsa ambiguităţii garantată de marca de clasă, adecvarea tezaurelor mai degrabă la aplicare în domenii specializate decât în instituţii cu colecţii universale.

Ultima comunicare a aparţinut reprezentantelor Bibliotecii Universităţii din Craiova, Eugenia Grecescu şi Georgeta Pădureanu. Titlul acesteia a fost Clasificarea şi viitorul ei. Autoarele au remarcat interesul utilizatorului de a regăsi informaţia indiferent de modalităţile de procesare a informaţiei. Cu alte cuvinte, dacă există corespondenţă între indicii CZU şi termenii utilizaţi în regăsirea informaţiei, ceea ce la BU Craiova există, ei nu doresc altceva decât regăsirea informaţiei relevante pentru cerinţa formulată în timp cât mai scurt. Activităţile specifice indexării pun în discuţie abilităţile necesare indexatorului întrucât a clasifica înseamnă a gândi, trebuie activată corespondenţa dintre concept şi obiect, clasificarea fiind de fapt, expresia unui cod profesional caracterizat prin universalitate şi monorefereanţialitate.

Discuţiile care s-au declanşat după epuizarea prezentărilor au fost monitorizate de Dan Matei de la CIMEC, cel care a pus la îndoială eficienţa clasificării în condiţiile utilizării reduse a acesteia în accesul la informaţie. Dezbaterile au fost animate de subiectivismul cunoscătorilor, susţinători ai CZU, şi tendinţa de negare a avantajelor clasificării, a celor care au cunoştinţe mai puţine despre schemă. Oricum, s-a convenit că nu doreşte nimeni renunţarea la CZU (cu exceptia lui Titus Lates de la Biblioteca Facultatii de Filozofie), cu condiţia continuării proiectului de alcătuire a indexului alfabetic în limba română (pentru care Mioara Stăncescu a făcut promisiunea finalizării până la sfârşitul anului 2006) şi a utilizării sale în paralel cu termeni din limbajul natural, mai accesibili utilizatorilor finali decât notaţiile CZU.

Dr. Victoria Frâncu

Preşedinta Secţiunii de Catalogare-Indexare a ABIR

Bucureşti, 5 mai 2006






Etichete: ,

miercuri, mai 03, 2006

Program seminar FABR: Sistemul clasificării zecimale poate supravieţui?


9.00 – 9.15 Primirea participanţilor

9.15 – 10.00 Prezentare lucrări (I)

Corina Dovâncă,
Clasificarea Zecimală Universală – metodă
modernă de ordonare a informaţiilor

Ion Podocea, O falsă problemă

10.00 – 10.20 Pauză de cafea

10.20 – 11.20 Prezentare lucrări (II)

Victoria Frâncu,
Clasificarea Zecimală Universală în sisteme
moderne de regăsire a informaţiilor


Ioana Dragotă,
Sistemul clasificării zecimale poate supravieţui

11.20 – 12.00
Discuţii

12.00 – 13.00 Pauză de prânz

13.00 – 14.00 Prezentare lucrări (III)

Erich Agnes & Elena Târziman, Tendinţe contemporane în indexarea documentelor. CZU – utilizare în spaţiul Internet

Vali Constantinescu, Avantajele Clasificării Zecimale Universale

14.00 – 14.20 Pauză de cafea

14.20 – 15.00 Prezentare lucrări (IV)

Georgeta Pădureanu & Rodica Trăistaru, Clasificarea şi viitorul ei

Valentina Lupu & Vasilica Grigoraş,
Importanţa CZU pentru utilizatorii bibliotecii

15.00 – 16.00 Concluzii

Seminarul se va desfăşura în Sala Profesorilor din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti.

Etichete: ,

sâmbătă, martie 18, 2006

Care este viitorul clasificării zecimale?

Federaţia Asociaţiilor de Bibliotecari din România lansează ciclul de reuniuni profesionale: Provocările biblioteconomice ale secolului XXI.
În ziua de 4 mai 2006, cu începere de la ora 9, se va desfăşura primul workshop din acest ciclu, cu tema: Sistemul clasificării zecimale poate supravieţui? Lucrările vor avea loc la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti (str. Boteanu nr.1, Sala „Dan Simonescu”).
Întrucât numărul de participanţi este limitat, cei interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea şi, dacă este cazul, să transmită, prin e-mail, lucrările pe care le vor prezenta până la data de 23 aprilie 2006.
Persoană de contact: Marin Pruteanu, tel. 312.11.18 int. 262 sau 223, fax 3120108 (specificaţi: „Pentru Marin Pruteanu”), e-mail marin_pruteanu@yahoo.com.
Preşedinte FABR,
Prof. univ. dr. Mircea Regneală

Etichete: , ,

eXTReMe Tracker