După biobibliografia adnotată Alexandru Tzigara-Samurcaş (2004), dedicată celui care a fost timp de 47 de ani bibliotecarul, apoi directorul Fundaţiei Universitare Carol I, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti continuă linia editării unor lucrări care o aşază în relaţie cu momente şi personalităţi care i-au marcat existenţa. Astfel, la sfârşitul lui 2006, numit Anul Carol I pentru a omagia personalitatea primului rege al României cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la venirea sa la conducerea tânărului stat român (1866) şi a 125 de ani de la proclamarea Regatului (1881), a fost lansată monografia Carol I - amintirea unei mari domnii, elaborată de Serviciul de Cercetare al Bibliotecii Centrale Universitare (redactori: Anca Podgoreanu şi Geta Costache). Cartea este un omagiu adus ctitorului României moderne, dar şi al bibliotecii Fundaţiei Universitare, într-un moment în care aceasta, după o întrerupere de 58 de ani, a recăpătat numele celui care a înfiinţat-o.
Prima secţiune a lucrării, intitulată Portret în mozaic, prezintă personalitatea regelui Carol I aşa cum este reflectată ea de scrierile contemporanilor (I.G. Duca, Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru etc.). Găsim aici portretul unui principe german sosit în Principatele Unite la 27 de ani, care a găsit o Românie înapoiată din punct de vedere al civilizaţiei şi aflată încă sub suzeranitate turcească şi care a lăsat moştenire, după o domnie de 48 de ani, un regat independent şi pornit pe drumul unei modernizări accelerate. Iată cuvintele semnificative ale lui I.G. Duca, din evocarea care deschide volumul (Portretul regelui Carol - extras din Amintiri politice): „Într-o ţară de aproximaţie în toate, el a adus conştiinciozitatea impusă până la meticulozitatea germană. Într-o ţară de zvâcnituri, de entuziasm violent şi de descurajare pripită, sau cel puţin de rapidă plictiseală el a adus o stăruinţă nezdruncinată, liniştită şi regulată ca bătăile numeroaselor orologii ce umpleau odăile apartamentelor sale. Într-o ţară plină de nerăbdare şi de neastâmpăr, el a adus răbdarea care ştie să pregătească şi astâmpărul care ştie să-şi menţie pururea seninătatea” (p.7)
A doua secţiune - Reconstrucţia unui destin: Carol I şi Fundaţia Universitară - cuprinde textele unor documente reprezentative pentru diverse momente ale domniei lui Carol I (Declaraţia solemnă a lui Carol I de depunere a jurământului în faţa Adunării Constituante, 10/22 mai 1866; Decret pentru înfiinţarea Şcolii Normale din Bucureşti, 20 octombrie 1867; Scrisoarea regelui Carol I de întemeiere a Fundaţiei Universitare Carol I, 3/15 mai 1891; Testamentul Regelui Carol I datat 14/26 feb. 1899 şi Codicilul din 14/27 dec. 1911 etc.), studii care prezintă contextul socio-cultural al epocii, ca Bucureştiul în veacul al XIX-lea (Ulysse de Marsillac), Teatrul românesc între 1866 şi 1914 (Camil Petrescu), 1866-1914 (Vladimir Streinu), Carol I şi învăţământul românesc: implicarea unui rege constituţional (Daniela Dumitrescu), În preajma Dinastiei (Al. Tzigara-Samurcaş), Carol I şi Muzeul de la Şosea (Petre Popovăţ), precum şi contribuţii ale unor personalităţi legate de destinul actual al BCU „Carol I”, continuatoarea Fundaţiei Universitare: Fundaţia Universitară Carol I (Mircea Regneală) şi Un model cultural: Fundaţia Universitară Carol I (Anca Podgoreanu).
Foarte interesantă pentru cineva al cărui destin se împleteşte astăzi cu cel al unei biblioteci este puntea peste timp pe care o întinde evocarea modului în care era organizată şi funcţiona o bibliotecă a acelei vremi, dar şi a felului în care era percepută meseria de bibliotecar. Din articolul 9 al Regulamentului pentru administrarea „Fundaţiunii Universitare Carol I” (sancţionat prin decretul nr.493 din 3 februarie 1895), aflăm că „lucrările privitoare la bibliotecă se fac de un bibliotecar, asistat de cel puţin doi custozi. Bibliotecarul va trebui să aibă gradul de licenţiat sau doctor [subl. mea]. Custozii se vor numi de preferinţă dintre studenţii vreunei facultăţi din ţară” (p.108). Semnificative sunt şi îndatoririle bibliotecarului, prezentate în articolul 10, în care sunt menţionate (folosind terminologia de specialitate a vremii), printre altele, operaţiuni de dezvoltare a colecţiilor, catalogare, organizarea cataloagelor, prezervarea şi conservarea colecţiilor. Înaltele exigenţe impuse de practicarea acestei meserii se regăsesc şi în cuvintele primului bibliotecar al Fundaţiei, C. Rădulescu-Motru, din evocarea intitulată Un început de carieră sub regele Carol (1939): „Că un tânăr, care a dat destule dovezi că a utilizat cu profit cărţile pentru a-şi dobândi titluri înalte universitare, poate în acelaşi timp fi şi un bun bibliotecar, aceasta era o părere împărtăşită de toată lumea la noi, înainte de a se fi produs ştiinţa cea nouă a muncii raţionalizate” (p.110).
De altfel, mai multe dintre amintirile lui Rădulescu-Motru merită a fi menţionate aici pentru savoarea lor şi pentru lumina pe care o aruncă asupra figurii regelui:
- Rădulescu-Motru înfiinţează un registru în care trece cărţile cerute de studenţi ce nu se găseau în colecţia bibliotecii; întrucât bugetul bibliotecii nu ajungea pentru a satisface toate aceste solicitări („deziderate” le-am spune astăzi), el se consultă cu regele Carol I, care îl sfătuieşte să procedeze aşa cum procedează el cu miniştrii care vin cu propuneri: „Miniştrii care aduc ceva serios revin asupra propunerii... aşa să faceţi şi d-voastră cu studenţii. Scrieţi în registru toate cărţile care se cer, dar comandaţi numai pe acelea asupra cărora s-a stăruit a doua oară” (p.111);
- „Mai grav mi s-a părut, în primele săptămâni, faptul ruperii foilor din cărţile date spre citire” (p.112), scrie Rădulescu-Motru, semnalând un procedeu drag studenţilor dintotdeauna. Tot Regele vine cu soluţia, care merită a fi reprodusă integral: „Regele Carol m-a sfătuit să-mi păstrez liniştea. Respectarea lucrului public nu este intrată în obiceiurile noastre [nu e încă nici astăzi – n. mea]. Va veni şi vremea ei. Peste cincizeci de ani va părea drept şi la noi ca un tânăr să-şi compromită viitorul pentru că a rupt o foaie dintr-o carte. Astăzi însă să facem ca Americanii: fiindcă înlocuirea cărţii rupte costă mai ieftin decât salariul unui supraveghetor special, să cumpărăm o carte în locul celei rupte. Aşa am şi făcut” (p.112);
- La un moment dat, Gh. Dem Teodorescu, directorul Fundaţiei, din motive de economie, dăduse ordin personalului de serviciu să nu aprindă decât luminile „strict de folos”, chiar în orele de seară, când biblioteca era foarte frecventată; regele îl trimite pe I. Kalinderu, administratorul domeniilor Coroanei, să reglementeze situaţia: „Să se aprindă peste tot, a poruncit d. Kalinderu, căci Regele este peste drum şi vă vede” (p.112).
Rapoartele anuale elaborate de cel care a fost mai întâi bibliotecarul Fundaţiei Universitare Carol I (din 1899), apoi directorul Fundaţiei (1914-1946), Alexandru Tzigara-Samurcaş, conţin de asemenea date semnificative despre activitatea bibliotecii. Astfel, în raportul asupra mersului instituţiei pe anul 1907, Tzigara-Samurcaş anunţă stabilirea unor relaţii de schimb interbibliotecar cu biblioteci din străinătate, după cum relatează ziarul Adevărul din 11 mai 1908: „Biblioteca a obţinut autorizaţia de a putea aduce cu împrumut pentru cititorii ei orice lucrări, cărţi şi manuscrise aflate în păstrarea bibliotecii imperiale din Strassburg şi bibliotecii curţii imperiale din Viena” (p.155).
Ultima secţiune a lucrării cuprinde textele conferinţelor susţinute în data de 22 mai 2006, în Sala Profesorilor a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu ocazia reluării Conferinţelor Fundaţiei, de Neagu Djuvara („Secolul lui Carol I”), Zoe Petre (Vocaţia de cititor a regelui Carol I), Joszef Koto (Contribuţia lui Carol I la dezvoltarea teatrului în perioada guvernării sale), Alexandru Beldiman (Actualitatea moştenirii urbanistice a Regelui Carol I) şi Ioana Pârvulescu (De ce îl admir pe Carol I).
Deşi am insistat mai mult asupra unor fragmente care vorbesc despre istoria bibliotecii Fundaţiei Universitare, Carol I – amintirea unei mari domnii este mai mult decât atât: este o carte care ne restituie, sintetic, întreaga paletă a personalităţii unui om care, cu toate luminile şi umbrele sale, şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii României şi poporului său. Celor care încă se mai îndoiesc de acest lucru le recomand să citească din carte (măcar) impresionantul Testament al lui Carol I (p.217-222).
Închei această succintă prezentare, care nu şi-a propus să fie mai mult decât o invitaţie la lectură, cu un pasaj semnificativ dintr-o cuvântare a regelui Carol I rostită cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie (1906): „Nu uitaţi că, mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelor şi că forţa morală, numai, le poate apăra de învingere şi nimicire” (p.140). Un îndemn foarte actual şi acum, când facem primii paşi în Europa unită.
Robert Coravu
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” DIN BUCUREŞTI. Carol I - amintirea unei mari domnii. Red.: Anca Podgoreanu, Geta Costache. Bucureşti: Biblioteca Centrală Universitară Carol I, 2006. 306 p. ISBN: 973-95464-9-8
Etichete: recenzie
